Am convingerea că impulsul de a căuta repere în spaţiu şi timp reprezintă – în cazul omului – nu doar o trăsătură instinctuală specifică viului superior organizat, ci o necesitate de adaptare într-un mediu de o factură relativ nouă – dacă ne gândim la “vechimea” gestului -, anume un context spiritualizat. Conştiinţa istoricităţii, prezentă deja la egiptenii antici, a fost completată cu necesitatea stăpânirii noianului de cunoştinţe ale momentului. Colectarea şi sistematizarea elementelor cunoaşterii umane a fost soluţia care a asigurat o mai bună diseminare a informaţiilor într-o formulă livrescă extrem de accesibilă.

Sub genericul enciclopedia (Dicţionar enciclopedic român vol. II D-J, Bucureşti, Editura Politică, 1964: „gr.en – în, kyklos - cerc şi paideia - educaţie, învăţământ”), a apărut astfel un tip de lucrare dedicată fie întregului ansamblu de informaţii ale momentului, fie doar celor cuprinse într-un domeniu anume. Mai aproape de mileniul al II-lea î.Hr., timp în care sunt plasate primele lucrări cu caracter enciclopedic în culturile egipteană şi chineză, printre cei mai vechi autori unor lucrări cu caracter enciclopedic istoria îi reţine pe Martianus Capella (sec.al V-lea î.Hr.), pe episcopii Isidor (sec. al VII-lea) şi Salomon (sec.al IX-lea), pe călugărul Vincent de Beauvais (sec.al XIII-lea), pe Suidas din Bizanţ ca autor al  primei enciclopedii organizate alfabetic, şi mulţi alţii.

Întâietatea cronologică în preocuparea lexicografică muzicală revine tot  vestului european. Dintre primele lucrări de acest fel putem aminti Kurtzgefasstes musicalisches Lexikon (Chemnitz, 1737), Dictionnaire historique des musiciens artistes et amateurs de A.-E. Choron (Paris, Valade et Lenormand, 1810 – 1811, în 2 volume), Biographie universelle des musiciens de J. Fétis ( în 4 vol. şi 2 supl., Paris, Firmin Didot, 1874 – prima ediţie şi 1889 a doua ediţie), Handlexikon für Zitherspieler. Biographische Notizen über hevorragende Musiker, Fabrikanten und Verleger auf dem Gebiete Zither de F.Fiedler (Tölz, Bayern, Verlag des Echo vom Gebierge, 1895). La acestea trebuie să adăugăm renumitul Grove’s Dictionary, publicat în prima ediţie de Sir George Grove în 1878 sub titlul A Dictionary of Music and Musicians (în 4 volume). Forma actuală, New Grove Dictionary of Music and Musicians, egalează opusul german Die Musik in Geschichte und Gegenwart (MGG) care, în prezent, trece drept cel mai amplu şi mai cuprinzător dicţionar enciclopedic cu cele 21 de volume ale sale (ed. Bärenreiter und Metzler, 1994), pentru ca ediţia din 2005 să cuprindă un total de 27 de volume.

În cultura românească strădaniile pentru asemenea operă lexicografică muzicală sunt de dată mult mai recentă: un prim Dicţionar de muzică, realizat de  Titus Cerne, a apărut abia în 1896; Timotei Popovici publică al său Dicţionar de muzică în 1905 iar A.L.Ivela în 1927. Acestora li se adaugă Dicţionarul de jazz alcătuit de Mihai Berindei (1976), Dicţionarul de Muzică – realizat de Iosif Sava şi Luminiţa Vartolomei (1979) – şi Dicţionarul de termeni muzicali realizat de un colectiv de muzicieni coordonaţi de Zeno Vancea (1984).

Fără a diminua importanţa lexicografilor români predecesori, trebuie  subliniat apăsat meritul celui pe care-l considerăm, până la această oră, ca fiind cel mai important lexicograf muzical al culturii noastre – muzicologul Viorel Cosma. Personalităţi muzicale – compozitori, interpreţi, muzicologi, pedagogi – toţi îşi au locul bine definit în opera sa.

Autor al unei creaţii muzicologice impresionante prin cantitate, calitate şi valoare documentară – în care personalitatea lui G.Enescu ocupă un loc privilegiat -, opera lexicografică a lui Viorel Cosma s-a dezvoltat organic: în timp ce ediţia din 1965 a lucrării Mic lexicon. Compozitori şi muzicologi români reunea în paginile sale cu puţin peste 200 de fişe cu biografia şi creaţia muzicienilor români, ediţia din 1970 a lărgit aria de investigare atât în ceea ce priveşte muzicienii momentului cât şi a celor din trecutul îndepărtat al vieţii muzicale desfăşurate pe teritoriul actualei Românii, pentru ca a treia ediţie să ajungă, în anul 2006, la cel de-al IX-lea volum (Ş-Z). În paralel cu amplificarea proiectului anterior, muzicologul a iniţiat o nouă serie lexicografică: Interpreţi din România. Dirijori – Cântăreţi – Instrumentişti – Regizori (volumul A-F a apărut în 1996).

Însă în cea mai recentă şi – am spune noi – cea mai ambiţioasă întreprindere căreia îi dă viaţă printr-un prim volum (2005) – dedicat literelor A şi B – care a apărut deja, muzicologul Viorel Cosma se apleacă asupra muzicii româneşti în ansamblu. Enciclopedia muzicii româneşti de la origini până în zilele noastre – căci la aceasta ne referim – tratează nu numai elemente de teoria muzicii vest-europene sau al celei psaltice, bizantine sau de organologie ci, fapt extrem de important, insistă pe aspecte ale culturii muzicale româneşti nerezumându-se doar la muzicieni. Sunt cuprinse asociaţiile sau societăţile muzicale, formaţiile muzicale corale sau instrumentale alcătuite de muzicienii români de-a lungul anilor, alături de tipărituri şi lucrări muzicale reprezentative, intrate în circuitul muzical naţional sau internaţional (spre exemplu, doar la articolul Armonia aflăm 5 coruri, 5 societăţi, două formaţii instrumentale camerale şi o revistă muzicală). Lucrarea este completată cu indicarea surselor bibliografice pentru fiecare articol, ea constituindu-se într-un sprijin nepreţuit pentru cel care doreşte să aprofundeze diferite aspecte ale devenirii culturii şi civilizaţiei muzicale româneşti şi nu numai.

Amploarea cercetării muzicologice înglobate în acest opus a necesitat colaborarea consistentă a altor doi pasionaţi muzicieni: Luminiţa Vartolomei – pentru termenii tehnici muzicali, formele şi genurile muzicale, operă, operetă şi balet – şi  muzicologul şi compozitorul braşovean Constantin Catrina – pentru instrumente muzicale, folclor, bizantinologie, asociaţii şi societăţi muzicale, formaţii şi teatre muzicale, instituţii muzicale sau de învăţământ artistic muzical şi localităţi muzicale.

Cei doi pasionaţi muzicieni colaboratori sunt – la rândul lor – lexicografi care au contribuit şi până acum la apariţia unor lucrări de profil. Luminiţa Vartolomei este coautoarea Dicţionarului de Muzică apărut în 1979, în timp ce Constantin Catrina a colaborat la lucrarea lui Serafim Buzilă – Enciclopedia interpreţilor din Moldova (ed.a II-a revăzută şi adăugită, Bucureşti, Editura Arc şi Editura Museum, 1999).

De altfel, opera muzicologică a dr. C.Catrina are deja o consistentă coordonată lexicografică. Am cita în acest context lucrarea Contribuţii documentare privind învăţământul muzical din Braşov (Braşov, 1996), care este deosebit de bogată în informaţii privind ansamblurile muzicale, viaţa concertistică şi personalităţile muzicale şi didactice braşovene – aspecte pe care muzicianul le-a cunoscut din chiar mijlocul lor, în ipostazele de director al Căminului Cultural din Homorod, profesor la Şcoala Populară de Artă din Braşov,  director al Casei Judeţene de Creaţie şi Cultură Populară, vicepreşedinte al Comitetului pentru Cultură al judeţului Braşov, iar după 1990 dr.C.Catrina a fost profesor al Facultăţii de Muzică din Braşov.

O constantă a preocupărilor sale a fost scoaterea la lumină a trecutului muzical naţional, constantă pe care a urmărit-o permanent, cercetând în arhive la Cluj, Bucureşti, Iaşi, Craiova şi Braşov în special. Rezultatele cercetărilor sale au fost publicate, până în prezent, în ziare, reviste de cultură sau de specialitate în peste 4000 de pagini de articole şi studii,  ca şi în 1100 pagini de carte cuprinse în 32 de volume – cărţi de autor, ediţii îngrijite, culegeri de folclor, lucrări cu caracter didactic şi altele  -, toate însumând 607 titluri.

În articolele şi studiile cu caracter bio-bibliografic s-a ocupat de personalităţi precum Ciprian Porumbescu, Tiberiu Brediceanu, Norbert Petri, A.P.Bănuţ, Gheorghe Şoima, George Ucenescu, Timotei Popovici, Augustin Bena, George Dima, Béla Bartók, ş.a., lucrările sale impresionând mereu „prin bogăţia informaţiilor, tenacitatea specialistului pentru găsirea acestora – mai ales când este vorba despre vechi documente muzicale – argumentaţia riguroasă, echilibrul discursului, multitudinea conexiunilor cu alte zone ale culturii” (Elena Chircev, Constantin Catrina – portret la 70 de ani, în Renaşterea, Cluj-Napoca, nr.11, 2003, p.10).

M-am ferit să-l numesc muzicolog, compozitor sau profesor pentru că nici una dintre aceste calităţi ale domniei sale nu mi s-a părut prevalentă asupra celorlalte. Dăruirea totală în toate aceste domenii ale activităţii sale întregeşte – într-o frumoasă formă geometrică, perfectă, sferică – personalitatea sa, în interiorul căreia a fost întotdeauna şi a rămas cu alesele-i trăsături – de la cele fizionomice la cele spirituale – omul Constantin Catrina.

            Conştienţi că schiţa acestui „portret în mişcare” se va îmbogăţi – poate chiar de mâine – cu noi fapte de dăruire cărturărească, să creionăm ceea ce momentul aniversar pe care îl trăim ne permite: ce anume reprezintă muzicianul Constantin Catrina pentru Braşov, pentru Ţara Bârsei, pentru neamul şi ţara sa şi, de ce nu – fără false excese de modestie – pentru cunoaşterea şi îmbogăţirea culturală a omenirii.

            Constantin Catrina s-a născut în data de 6 noiembrie 1933, în satul Ţiu din judeţul Dolj.

A urmat cursurile seminarului teologic de pe lângă Mănăstirea Mofleni, până în anul 1950. Dintre dascăli, cu deosebire îşi aminteşte de  profesorii Chiril Popescu – de muzică bizantină – şi Ioasaf Ganea – de muzică vocală, iar dintre colegi – de cel care acum este părintele profesor dr. Alexie Buzera.

Până în anul 1954 a urmat Şcoala Medie de Muzică din Braşov, după care studiile universitare le-a făcut la Conservatoarele din Cluj şi Bucureşti.

            Din 1956 a funcţionat timp de 15 ani ca profesor de muzică la Liceul Ştefan Octavian Iosif din Rupea, localitate în care – în acelaşi timp – a dirijat corul şi fanfara Casei de Cultură, fiind şi metodist cu probleme de muzică. A devenit apoi director al Căminului Cultural din Homorod, profesor la Şcoala Populară de Artă din Braşov,  director al Casei Judeţene de Creaţie şi Cultură Populară şi vicepreşedinte al Comitetului pentru Cultură al judeţului Braşov, iar după 1990 – profesor asociat al Facultăţii de Muzică din Braşov[1].

Cercetător al folclorului românesc

De folclor s-a apropiat pe când urma Şcoala Medie de Muzică din Craiova sub imboldul compozitorilor Ion Alexandrescu şi Mihail Bârcă, „care ne-au sfătuit să ne apropiem de creaţia populară”[2]. Sub acest imbold, în anii ‘50-’52 a făcut primele culegeri de folclor „ca un începător, evident – relatează C.Catrina; dar mănunchiul de melodii populare, de melodii de joc din satul natal, au făcut obiectul unor discuţii în şcoala de muzică craioveană şi de atunci am rămas apropiat folclorului muzical”[3].

Criticul muzical Constantin Răsvan, văzând „patima şi truda” în „culegătorul de melodii” Constantin Catrina, aprecia că la acesta „neîndoios, [...], vocaţia de folclorist s-a împletit armonios şi benefic, de-a lungul anilor, cu aceea de muzicolog şi compozitor [...]“[4].

Domeniul folclorului i-a prilejuit şi crearea unor lucrări didactice, în care a urmărit sistematizarea etnomuzicologică, varietatea şi „elocvenţa graduală” a exemplelor – conferită de culegerile unor „nume prestigioase de folclorişti” (C.Brăiloiu, Bartók B., S.Drăgoi, G.Breazul, T.Burada, E.Comişel, Gh.Ciobanu, T.Alexandru, Tr.Mîrza, ş.a.) -, structurarea funcţională a morfologiei folclorului românesc şi relaţiile acestuia cu fenomenul sociologic, o riguroasă bibliografie şi o discografie selectivă. Totodată, profesorul C.Catrina a asociat întreprinderii sale „aportul nedisimulat al studenţilor în actul de culegere”[5]. Stimulant în cercetarea istoriei muzicii naţionale şi a folclorului românesc, C.Catrina a atras studenţii îndrumaţi în activitatea muzicologică de valorificare a tezaurului reprezentat de personalităţile vieţii muzicale româneşti a trecutului şi de aspectele perene ale folclorului naţional. Străduinţele sale muzicologice şi pedagogice s-au concretizat în simpozioane, dintre care spicuim pe cele din 21 aprilie 1992 şi 18 aprilie 1994 sau cel din 30 nov. 1996 când – sub îndrumarea sa – un grup de opt studenţi au tratat aspecte din activitatea a doi truditori pe tărâmul muzicii în Braşov – Anton Pann şi ucenicul său George Ucenescu[6].

Valorificarea tradiţiei muzicii bizantine

În întreaga sa activitate muzicologică, un rol important l-a avut perioada de formare, în care a parcurs diferite etape ale cunoaşterii muzicale, ca şi relaţia cu muzicieni de primă mărime cu care, după cum mărturiseşte domnia sa, a lucrat, şi-a armonizat ideile şi preocupările[7].

            Scoaterea la lumină trecutul muzical naţional, manifestat în scrieri de istoriografie, a „urmărit-o tot timpul, cercetând în arhive, fie la Cluj, fie la Bucureşti, fie la Iaşi, fie la Craiova, la Braşov, în mod special”[8].

            Drumul creaţiei muzicologice se desfăşoară sub semnul deschiderii unor punţi între muzica de tradiţie bizantină din Transilvania cu centrele de cultură ale ţării – Iaşi, Buzău, Târgovişte, Curtea de Argeş, Craiova, Putna, Neamţ, Cluj – toate subsumate ideii de unitate naţională a culturii muzicale de tradiţie bizantină din ultimii trei sute – patru sute de ani[9].

Fostul elev al Seminarului mănăstiresc îşi aminteşte: „Cei cinci ani de studiu [...] de acolo, [...] studiile şi obiectele de teologie, de morală creştină, toate acestea   m-au apropiat şi m-au făcut să păstrez în suflet, în minte acest domeniu pe care l-am lăsat apoi mulţi ani în tăcere”[10]. „Muzica bizantină am păstrat-o în suflet, dar foarte târziu am început studiile de bizantinologie. Încă de prin deceniul şapte al secolului trecut am semnat o serie de articole în revista Studii şi cercetări de istoria artei, împreună cu părintele Mihai Manolache, pe atunci muzeograf la Muzeul primei şcoli româneşti din Şcheii Braşovului. Acesta a fost începutul, iar anii după ‘89 m-au reţinut tot mai mult în acest domeniu al muzicii de tradiţie bizantină”[11].

Teza sa de doctorat, Muzica românească de tradiţie bizantină în Şcheii Braşovului, realizată sub îndrumarea părintelui arhidiacon profesor universitar doctor Sebastian Barbu-Bucur – care s-a bucurat de un ecou elogios din partea bizantinologilor – a pus în valoare fondul de documente aflat în păstrare în arhivele bibliotecii din Şcheii Braşovului privind muzica Bisericii Ortodoxe Române, „inedit până la acea dată, deoarece nu existaseră preocupări anterioare, nu existaseră specialişti în Braşov care să îl cerceteze”[12]. Tipărită în volum la Editura Arania, lucrarea a fost apreciată – dincolo de materialul documentar prezentat şi comentat prin metoda comparativă şi cea istorică – pentru „motivaţia şi rigoarea expunerii documentelor, dar şi depăşirea impasului unei redactări aride”, autorul demonstrând – în viziunea coordonatorului ştiinţific al tezei de doctorat – „nu numai capacitatea de sintetizare şi sistematizare, dar şi experienţa şi competenţa în interpretarea textelor de muzică veche bizantină, remarcându-se printre puţinii specialişti pe care-i mai avem în ţara noastră pentru acest domeniu”[13].

Despre istoriografia muzicii bizantine izvodite de pana lui Constantin Catrina, compozitorul şi muzicologul Doru Popovici – eruditul cărturar al muzicii româneşti -, are convingerea că „se poate afirma, fără exagerare, că [...] a intrat, încă din timpul vieţii sale, în istoria muzicologiei noastre, pe fond bisericesc. El a generat o foarte expresivă eufonie a ortodoxismului nostru românesc, a unui popor născut creştin şi care a creat, pe de o parte, clasicismul asociat folclorului, pe de altă parte, clasicismul legat de cântarea de cult”[14].

Referindu-se la lucrarea Ipostaze ale muzicii de tradiţie bizantină[15], Constantin Secară apreciază: „[...] Constantin Catrina face dovada unui serios şi competent demers ştiinţific [...]“[16].

În prezentările rezultatelor cercetărilor se detaşează „distincţia prezenţei sale, dublată de o voioşie nativă, care imprimă un farmec aparte expunerii şi te cucereşte din primul moment”[17].

În aplecarea asupra istoriei muzicii româneşti, C.Catrina „are ştiinţa rară a punerii în pagină a întâmplărilor şi evenimentelor adunate în fişele sale de lucru, făcând să reînvie personalităţi şi momente de marcă ale istoriei muzicii româneşti. Pe care le analizează şi judecă din interior, cu înţelegere şi criterii valorice consubstanţiale”[18]. În lucrările sale muzicologice – bizantinologice, folcloristice sau istoriografice – „toate sunt apreciate, începând cu importanţa temelor abordate şi terminând cu limbajul clar şi nuanţat, talentul înnăscut de povestitor transformând chiar şi cea mai aridă temă de cercetare, într-o lectură atractivă, în care substanţa de natură ştiinţifică devine, pe nesimţite, bun comun al cititorilor. Studiile sale impresionează mereu prin bogăţia informaţiilor, tenacitatea specialistului pentru găsirea acestora – mai ales când este vorba despre vechi documente muzicale – argumentaţia riguroasă, echilibrul discursului, multitudinea conexiunilor cu alte zone ale culturii”[19].

Până în prezent, muzicologul C.Catrina a publicat  4000 de pagini – articole şi studii – publicate în diferite publicaţii – ziare, reviste de cultură sau de specialitate -, ca şi 1100 pagini de carte în 32 de volume – cărţi de autor, ediţii îngrijite, culegeri de folclor, lucrări cu caracter didactic şi altele[20] -, toate însumând 607 titluri.

În articolele şi studiile cu caracter bio-bibliografic s-a ocupat de personalităţi precum: Ciprian Porumbescu, Tiberiu Brediceanu, Norbert Petri, A.P.Bănuţ, Gheorghe Şoima, George Ucenescu, Timotei Popovici, Augustin Bena, George Dima, Béla Bartók, ş.a.[21]

Creaţia corală

            Muzica sa corală însumează peste 121 de titluri scrise „pentru copii, cor mixt, cor bărbătesc, cor de femei, formaţii speciale sau specifice”[22]. Prima creaţie muzicală datează din 1956, fiind o prelucrare a unor piese folclorice de pe Valea Cohalmului realizată pentru corul mixt al Liceului Rupea, sub forma unei suite corale. Cea mai recentă lucrare – Stihuri de pocăinţă - a fost compusă în 2003.

Compozitorul Dan Buciu observă în piesele corale create de Constantin Catrina, preocuparea constantă de adecvare permanentă „a mijloacelor sale muzicale la cerinţele modale reclamate de linia melodică (fie de origine strict populară, fie gândită în spirit folcloric). Ideea autenticului, a modalului românesc (atât de personal în concertul folcloric european şi mondial) reprezintă punctul de maxim interes al majorităţii lucrărilor muzicale conţinute de amintita colecţie de coruri. Compozitorul Constantin Catrina găseşte nebănuite resurse muzicale [...] investigând cu succes universuri sonore noi. În piese simple, cu o scriitură curată, economicoasă, Constantin Catrina reuşeşte de multe ori să creeze o autentică atmosferă muzicală modală cu procedee armonice sau polifonice adecvate: isoane, acorduri «goale» – fără terţă – armonii de cvarte, conduceri de voci pe paralelisme de consonanţe perfecte, relaţii armonice preponderent plagale [...]. La toate acestea ar trebui subliniat aspectul metro-ritmic, de asemenea de inspiraţie folclorică”. Semnificativ pare a fi – în viziunea analitică a exegetului citat – „faptul că această trăsătură metrică specific populară (metrii alternativi) o vom găsi şi în lucrări cu tematică patriotică [...]. În lucrările pentru copii, „compozitorul ştie să se apropie de universul specific acestora cu ajutorul unor mijloace adecvate”. Tuturor formaţiilor pentru care scrie li se adresează „într-un grai muzical direct, accesibil, de frumoasă ţinută tehnică şi artistică”[23].

            Muzica sa reprezintă „rodul activităţii unui om ce aduce cu sine valenţele creatoare cu cele ale cercetătorului muzical”[24].

            Referindu-se la apariţia unui volum de coruri tipărit la Editura Muzicală, compozitoarea Irina Odăgescu, şefa secţiei de muzică corală a U.C.M.R. aprecia faptul că „[...] se conturează portretul unui muzician înzestrat cu o deosebită imaginaţie melodică şi armonică, care-i permite să creeze cântece extrem de variate, atât ca factură muzicală propriu-zisă, cât şi ca tematică şi ca gen de colectiv coral căruia i se adresează. Din majoritatea acestor cântece rezultă preocuparea compozitorului de a continua tradiţia clasică a marilor înaintaşi – în special de linie transilvăneană, Dima – Mureşianu -, pe care o îmbogăţeşte cu trăsături originale, mai ales în ce priveşte structura modal-polifonică. Printre alte caracteristici ale stilului său se conturează şi sinceritatea expresiei şi puritatea frazei muzicale, înnobilată de ornamentaţii specifice folclorului românesc. De altfel, cele mai multe cântece ale caietului folosesc ca bază literară versuri populare, cărora le conferă un veşmânt muzical propriu, dar de evidentă apartenenţă autohtonă”[25]. Compozitoarea remarcă ştiinţa muzicianului în conducerea vocilor, utilizarea lor în registrul cel mai comod şi „îmbinarea eficientă a liniilor melodice ale celor două grupuri de voci feminine, sopranele şi altistele[26].

            La cele arătate dorim să adăugăm câteva comentarii asupra unor aspecte mai deosebite folosite de compozitorul Constantin Catrina în creaţia sa corală: preocuparea pentru particularizarea coloristică prin introducerea semnalului de toacă (Domnului, Doamne, Domn din cer, 2002), a clopoţeilor (La tulpina cu doi meri, 1990); cultivarea polisemanticii modale, îmbinând în structuri polifonico-armonice formaţiuni modale ale căror elemente comune au rol plurivalent[U1] ; „zicerea” muzicală aforistică, prin piesa scurte sau extrem de scurte (Gâşte, gâşte durează cca 15”, după aprecierea compozitorului); alături de ethosul folcloric, compozitorul cultivă şi moştenirea muzicală şi de simţire a muzicii bizantine (Melopee pentru Voroneţ, 1990); în creaţia destinată copiilor, apelul consistent la relaţia cu mediul copilăriei prin jocul eufonic al silabelor, prin onomatopee sau prin zgomote extrase din concretul sonor care-l înconjoară pe copil (bătăi din picior, din palme; onomatopee precum: ga-ga, bâz, vâj, ci-ri-ci-rip, mac-mac, zum-zum, ş.a.). Toate acestea, şi multe altele pe care nu le-am evidenţiat din motive de spaţiu, conferă un farmec aparte creaţiei sale corale.

            Activitatea sa face obiectul a 91 de referinţe, semnate de nume prestigioase ale vieţii muzicale naţionale, dintre care cităm doar pe Viorel Cosma, Gheorghe C.Ionescu, Cristina Sârbu (Bucureşti), Elena Chircev (Cluj), Dumitru Jompan (Caransebeş), Maria Simion (Brad) şi – nu în ultimul rând – Ioan Popa (Braşov), ş.a.

            „Cunoscându-l [...], bine [...] – afirmă ziaristul Ioan Popa – ştiindu-i stăruitoarele preocupări în domeniu [...] am redescoperit un om, un distins cărturar, un pasionat şi avizat cercetător, un mânuitor abil al condeiului, un ghid discret şi avizat într-o lume trăind sub semnul divin al Creaţiei”[27].

            Gheorghe C.Ionescu îl consideră „Compozitor de talent [care - n.n.] a scris muzică corală în nota elevată a creaţiei contemporane, prelucrări folclorice, unele din acestea editate în colecţii specializate, preluate în repertoriile formaţiilor corale profesioniste şi de amatori”[28].

            Muzicologul Cristina Sârbu vede în C.Catrina un cercetător care „se încumetă să privească înapoi cu dăruirea, pasiunea şi forţa de muncă necesare reuşitei”[29].

            În anul 1987 a obţinut premiul Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor – al cărui membru este din anul 1977 – pentru lucrarea Studii şi documente de muzică românească[30].

            Prin munca tenace şi pasionată pe tărâmul culturii româneşti, prin viaţa sa integrată armonios vieţii Braşovului şi ţării, se poate aprecia că muzicianul „[...] Constantin Catrina poate fi socotit un veritabil deschizător de drumuri, un autentic reprezentant al familiei de cărturari cărora Braşovul şi-a salvat peste timp renumele de centru cultural de referinţă al naţiei”[31].

            Ca pe un crez cultivat perseverent dar cu multă modestie şi „în tăcere” – cum îi place dlui C.Catrina să spună – aş prelua gândul ziaristului Ioan Popa: „Cu modestia-i caracteristică, muzicologul, compozitorul, nu o dată chiar publicistul, în sens de ziarist, Constantin Catrina pare a ne spune prin această lucrare un adevăr pe care uneori prea uşor îl uităm: orice construcţie se face din piese mai mari sau mai mici, valoarea fiindu-le dată de integrarea lor în ansamblu. Un ansamblu care, în cazul de faţă, dă expresie sufletului şi raţiunii de a fi ce-l definesc pe autor”[32].

            La ceas aniversar, pentru acest „frumos bilanţ al unei activităţi creatoare oneste şi fructuoase, desfăşurată sub nobilul semn al modestiei, dar şi al împlinirii”[33] – după cum scria cu aproape două decenii în urmă compozitorul şi muzicologul Dan Buciu, credem că finalul acestui crochiu portretistic al omului şi muzicianului Constantin Catrina, trebuie neapărat să cuprindă aprecierea formulată mai întâi de arhidiaconul prof. univ. dr. Sebastian Barbu-Bucur: Constantin Catrina – Summa cum laudae. Dignus est !

Petre Marcel Vârlan

[3] Ibidem.

[4] Constantin Răsvan, Vocaţia de folclorist, în Gazeta de Transilvania, Braşov, nr. 756, 17 iunie 1992, p.2.

[5] Ctin Răsvan, op.cit.

[6] Ioan Popa, La Muzeul de Etnografie – Încântătorii studenţi…, în Gazeta de Transilvania, nr. 1990, 6.dec.1996, p.3.

[7] Elena Chircev, Să ne preocupăm de muzica credinţei noastre…, op.cit.

[8] Ibidem.

[9] Ibidem.

[10] Ibidem.

[11] Ibidem.

[12] Ibidem.

[13] Sebastian Barbu-Bucur, Cuvânt înainte, în C.Catrina, Muzica de tradiţie bizantină. Şcheii Braşovului, Braşov, Editura Arania, 2001, p.6. Vezi şi Alexandru Ţion, Tradiţia muzicii bizantine în Şcheii Braşovului, în Transilvania Expres, Braşov, nr.2560, 22 ian.2002, p. 2.

[14] Doru Popovici, «Muzica de tradiţie byzantină. Şcheii Braşovului» – de Constantin Catrina, în România Mare, 27 iulie 2001. Textul a fost transmis şi la Radio Bucureşti, în emisiunea Tentaţii muzicale din 8 iulie 2001, programul 2, orele 8 – 10.

[15] C.Catrina, Ipostaze ale muzicii de tradiţie bizantină din România, Bucureşti, Editura Muzicală, 2003.

[16] Constantin Secară, Muzica bizantină în actualitate, în Actualitatea muzicală, Bucureşti, nr.8, august 2004, p. 5.

[17] Elena Chircev, Constantin Catrina – portret la 70 de ani, în Renaşterea, Cluj-Napoca, nr.11, 2003, p.10.

[18] Ioan Popa, Studii şi documente de muzică românească, în Gazeta de Transilvania, Braşov, nr. 1336, 25-26 februarie 1995, p.3.

[19] Elena Chircev, Constantin Catrina – portret la 70 de ani, op.cit.

[20] Elena Chircev, Să ne preocupăm…, op.cit.; a se vedea şi informaţiile cuprinse în Constantin Catrina, Fişe de jurnal, Braşov, S.C.Almond S.R.L., 1998, completate cu cele oferite de C.Catrina referitoare la activitatea sa după această dată.

[21] Petru Istrate, op.cit.

[22] Elena Chircev, Să ne preocupăm…, op.cit.

[23] Dan Buciu, De dor, în Astra, Braşov, nr. 8, 1988, p.11 – articol apărut cu ocazia tipăririi lucrării sale Coruri – cuprinzând 23 de piese – la Editura Muzicală.

[24] Ibidem.

[25] Irina Odăgescu, Coruri de Constantin Catrina, în Drum nou, Braşov, nr. 13535, 10 aug. 1988.

[26] Ibidem.

[27] Ioan Popa, Studii şi documente de muzică românească, în Gazeta de Transilvania, Braşov, nr. 1336, 25-26 februarie 1995, p.3.

[28] Gheorghe C.Ionescu, Lexicon, 1994.

[29] Cristina Sârbu, Constantin Catrina – Studii şi documente de muzică românească, în Actualitatea muzicală, Bucureşti, nr. 120 (nr.1/martie), 1995, p. 2.

[30] Petru Istrate, op.cit.

[31] Ioan Popa, Muzica de tradiţie bizantină – Şcheii Braşovului, în Gazeta de Transilvania, Braşov, nr. 3549, 3 aprilie 2002, p.5.

[32] Ioan Popa, O insolită apariţie editorială. Fişe de jurnal, în Gazeta de Transilvania, Braşov, nr. 2287/11 febr.1998, p.6.

[33] Dan Buciu, op.cit.